Cosmin Dumitru
Cosmin Dumitru
Cosmin, adică Dumi, s-a urcat prima dată pe role la vârsta de 6 ani. Erau ale tatălui său. Abia la 14-15 ani a început să ia in serios acest sport, urmând ca la 16 ani să dea trickuri de pro.
A fost genul de băiat care nu putea să stea prea mult într-un loc. A copilărit prin țară, s-a documentat, și-a luat tot ce îi trebuia și a început să se exprime pe role tot mai mult.
Dumi a prins perioada României anilor 1996-2003, când rolele erau “la modă”. Erau concursuri, turnee, echipe sponsorizate, sportivi apreciați și susținuți. În 1999, la vârsta de 17 ani, a intrat în contact cu prima Școală de Role, în Skatepark Herăstrău. Atunci începuse să își împartă timpul între a se da și a împărți cu alții antrenamentele și cunoștințele despre sport, role și artă.
Cu timpul, avea tot mai mult grijă de comunitatea de rolleri, ajutându-i, susținându-i cu ce putea pentru a excela în acest sport: îi ducea la competiții, le lua echipament, le găsea cazare.
În 2006, la invitația primarului Sectorului, a înființat Școala de Role AMB în Parcul IOR. Așa a crescut numele AMB, apărut încă din 2003 ca brand de haine.